A ales să plece chiar de ziua ei...
Fratii Romani si HRISCA
Dor de casa, si revenirea la bastina . . .
Europa mai aproape de Chișinău
În 1950 la 9 mai s-a făcut primul pas în direcţia creării a ceea ce astăzi se numeşte- Uniunea Europeană.
Ziua de 9 mai a devenit simbol al Europei împreună cu mottoul: ,, Unitate în diversitate”, care a fost ales în anul 2000 în urma unui concurs la care au participat 80.000 de tineri cu viziuni europene, alături de moneda unică europeană- euro, care a fost adoptată în anul 1999, steagul și imnul Uniunii Europenei- ,, Oda bucuriei” compus de Ludwing van Betthoven.
Uniunea Europeană pentru 27 state şi aproximativ 460 de milioane de oameni, UE semnifică frontieră liberă, oportunități mai multe, studii în străinătate, libertate, respectarea drepturilor omului...
Ziua Europei anul acesta a fost organizată pe data de 15 mai, pentru a nu se suprapune peste sărbătoarea de 9 mai- Ziua Victoriei, însă în statele membre ale Uniunii Europene, Ziua Europei este sărbătorită la 9 mai.
În această zi în Piaţa Marii Adunări Naţionale am avut ocazia de a simţi Europa mai aprope de noi. Oaspeţii de onoare la acest eveniment au fost oficialii Uniunii Europene, de asemenea Stefan Fule comisarul Uniunii Europene pentru Extindere şi politică de vecinătate a declarat deschisă Ziua Europei la Chişinău.
În piaţă au fost amplasate peste 50 de corturi în care vizitatorii au vut prilejul de a gusta și de a se delecta din cele mai variate bucate tradiţionale italiene, poloneze, turceşti, româneşti şi de asemenea au avut ocazia de a savura din berea nemaipomenită a Germaniei şi Belgiei.
De la ore 19:30, sărbătoarea a continuat cu un concert de excepție cu un recital de piese a formaţiei Alternosfera, formaţia Vara din Republica Moldova, şi Braistorm din Lituania. Organizatorii concertului ne-au confirmat ca concertul a fost posibil datorită unui parteneriat dintre primăria capitalei şi delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova. Concertul s-a sfârşit la orele 22, fără de incidente.
În Republica Moldova, Ziua Europei a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 2006.
Copii din Republica Moldova – lăsaţi în voia sorţii
Abandonul de copii din Republica Moldova ia forme din de in ce mai severe. Părinţii care pleacă in străinătate fie nu se mai întorc, fie o fac foarte rar.
Copiii abandonati nu au nici un venit sau nu depasesc un euro pe zi, in cel mai bun caz, in conditii precare de scolarizare si munca. Minorii traiesc insa cele mai frumoase zile din viata lor, chiar daca sunt abandonati de parinti sau daţi in grija rudelor.
Parlamentul European in cooperare cu Republica Moldova, a organizat un eveniment legat de prezentarea filmului produs de Valeriu Jereghi, regizor din Republica Moldova numit « Arrivederci ».
Cu acest prilej, europarlamentarul roman Maria Petre, membru al Delegatiei Parlamentului European de cooperare cu Republica Moldova, a declarat cu privire la situaţia minorilor moldoveni că “Drama din Republica Moldova este cu atat mai mare cu cat parintii lor sunt plecati ilegal si, ca atare nu pot reveni indiferent ce se intampla cu copiii si cu ceilalti membri ai familiei lor ramasi acasa. Nu avem date oficiale, avem insa un studiu UNICEF care ne arata ca in ultimii ani 35.000 de copii au fost lasati fara ingrijirea ambilor parinti. Fara date clare nu putem avea politici publice eficiente. Exista sate in care toate femeile sunt plecate sa lucreze in strainatate.”
Cel puţin un copil de vârstă preşcolară este abandonat în fiecare zi în Republica Moldova desi, potrivit unui raport UNICEF, 9 din 10 copii abandonaţi au ambii părinţi în viaţă. Majoritatea copiilor plasaţi în instituţii nu-şi găsesc niciodată o familie. Situaţia e mai accentuată în zonele rurale, unde 30-50% din copii trăiesc la bunici sau la rude apropiate. Sînt şi cazuri în care copilul cel mare de vîrsta adolescenţei este şi tată şi mamă, avînd grijă de fraţii lui mai mici.
Conform unui studiu UNICEF, în ultimii ani, 35.000 de copii au fost lasati fara ingrijirea ambilor parinti dar nu există încă date statistice certe că nu ar fi şi mai mulţi.
Daca sunt si copii fericiţi în Moldova, o alta categorie, cei abandonati, nu au cum sa descurce în viata, desi autorităţile promit multe dar nu fac mai nimic. De obicei, ajung pe mâna orfelinatelor unde este loc de şi mai rău. Din când in când la festivităţi, orfanii se îmbrăcă frumos dar… asta nu este un motiv să-i facă fericiţi.
Anton este un copil orfan de 9 ani. El povesteşte pe un ton firesc şi simplu ce s-a întâmplat cu mama lui: „Mama mea a îngheţat de frig si a murit la graniţa cu România. A vrut sa munceasca in Italia, le-a dat bani traficanţilor ca să treacă graniţa dar nu s-a mai întors niciodata. A îngheţat de frig in hainele ei, deşi traficanţii i-au promis ceaiuri calde şi că o scot pe malul celălalt!”
In faţa acestei tragedii nu este aproape nimic de făcut, deşi Anton este la început de drum. Dacă sorţii au fost cenuşii cu el până acum, să credem pentru Anton şi ceilalţi ca el, că vor veni şi vremuri mai bune.
Articol oferit de Fratman Eugenia
Ulcerul - anexa la diploma de studii
“Batrinii mor de foame” – “mor” de foame si studentii”
Criza de bani este pentru unii din studenti cauza alimentarii proate si insuficiente. In baza unei anchete, realizate in randul lor, se descopera un paradox, avem studenti care duc foame. Asa ca pe linga stereotipul “batrinii mor de foame”, ar fi cazul sa mai apara unul: “mor de foame si studentii”.
Irina este studenta in ultimul an la Universitatea de Stat, traieste doar cu mama sa, care are un salariu de 700 lei. “Banii de acasa nu pot sa-i consider ajutor, pentru ca din ei se achita serviciile comunale si se acopera si alte necesitati, daca vreau sa rezist aici trebuie sa lucrez, cei 500 de lei salariu sunt prea putini, iar cheltuielie ma depasesc de fiecare data”. Tanara spune ca banii nu- i ajung, si demulte ori ramane fara pranz, ar fi recunoscatoare daca ar dispune de un ajutor financiar.Din cauza serviciului, Irina are multe absente si restante, in consecinta nu are bursa de studii, “pentru bursa sociala am depus pachetul de documente, dar pentru ca s-au acordat putine nu am avut norocul sa obtin si eu una”.
E si firesc, din cei cca 16.000 de studenti inscrisi la USM, in baza de buget si contract, doar 245 din ei dispun de o bursa sociala. Care are un numerar de 285 de lei.Citi oare din cei saraci raman in speranta de a o obtine???
Buzunare pline de saracie
Ca sa ma conving ca acordarea unui pranz gratuit pentru unii studenti este intra-adevar o necessitate, am realizat un sondaj, m-a uimit sinceritatea lor, pentru ca 32 din 50 recunosc ca se descurca fara ajutor, dar au cunoscuti care intr-adevar simt necesitatea de a primi un support financiar. 90 la suta din ei se alimenteaza la cantina, unii maninca de 5 lei pentru ca asta le permite buzunarul, altii de 40. Ceilalti care nu se alimenteaza, nu o fac pur si simplu din lipsa de bani. Buzunarul fiecaruia e diferit, la fel ca si necesitatile. Unii au invatat sa se descurce cu 500 de lei pe luna, pentru altii nici 300 de euro nu sunt suficienti, buzunarele pline de saracie lasa de multe ori stomacul gol.
D-na Natalia lucreaza de 7 ani la cantina universitatii, “Unii care nu au bani manaca intre 5 si 10 lei, altii isi permit sa mance si de 25 de lei, avem unii care vin permanent, pentru altii insa oricum pretul conteaza”, spune vanzatoarea. D-na Natalia povesteste ca in urma cu cinci ani, studentii orfani se alimentau gratis in baza unor tichete.
Studentii orfani au ramas, unde sunt oare tichetele?
D-na Svetlana Bajurea, sefa sectiei planificare si finante de la USM , spune: “Cativa ani in urma, cand taxele de alimentare pentru studenti orfani erau foarte mici, exista o sustinere din partea universitaiti, acum nu mai avem asa ceva pentru ca este o hotarare de guvern referitor la studentii orfani care prevede 35 de lei pentru alimentare in zi. Inainte primeau tichete, iar acuma se elibereaza bani in numerar sau pe cont, astazi legislatia nu prevede alimentatia studentilor, chiar si atunci noi achitam din mijloacele speciale ale universitatii cate 7 lei pentru fiecare student orfan, acum nu mai exista asemena servicii, oricum numai orfanii, nu altcineva.”, subliniaza d-na Svetlana.
Adica, ca sa beneficiezi de un ajutor de 35 de lei, si sa fii ajutat sa te alimentezi la pranz, trebuie in mod obligatoriu sa devii orfan…
La 20 de ani mai bolnavi decat la 40.
Medicul gastrolog-hepatolog, Natalia Braguta este de parere ca lipsa mesei de pranz are consecinte grave pentru tineri, “sunt favorizate boli si scade randamentul, apar diferite patologii intestinale, daca ulcerul-care este cea mai serioasa si mai des intilnita patologie legata de stomac, daca aparea la personae in varsta de 40 de ani, acuma avem copii de 20 de ani cu asemena patologii gastrointestinala sau cu gastrite erozive, cauzate de o alimentatie incorecta. ”D-na Natalia spune ca o consecinta a nerespectarii regulilor de alimentare, este aparitia acneelor si caderea parului, din lipsa de timp, bani si informare tinerii se alimenteaza incorrect, acum au puteri si isi permit sa evite luarea pranzului sau a cinei, iar peste cativa ani de la infectii apare ulcerul.
Trebuie respectate orele intre mese indiferent de ce manaca, fiecere om tre sa manance de trei ori pe zi, si 2 gustari, asta este o regula in toata lumea.intre mesele estea exista 2-3 ore. O masa dureaza de la 20 la 40 de minute in de pendenta de ceea ce consumi are importanta si masticatia. Pe zi cu asemenea probleme in medie la medic se adreseaza 5 tineri, intre care mai mult fete.
“De la cap la coada” si invers
Greu de gasit raspunsuri si solutii greu de gasit,, mai ales cand apare o problema, cand te impinge pacatul sa cauti solutia tocmai in “capul fruntii”. Iar fruntea in acest caz era Sindicatul, Prim-rectorul, seful cantinei, Serviciul de alimentare, care amabil ma tot indreptau de la o usa la alta, fara prea multe comentarii.
In final am ajuns la sectia planificare si finante, d-na Svetlana Bajurea, sefa sectiei a spus ca doar studentii orfani beneficiaza de indemnizatii de la stat pentru alimentatie, “Noi avem in jur la 90 de studenti orfani, bursa sociala este o indemnizatie pentru studentii care au o stare materiala proasta si nu primesc bursa ordinara de studii. Nu sunt prevazuti bani pentru alimentarea studentilor anume din bugetul universitatii”
Pe cit de realizabila este alimentarea unor stundenti in baza unor ajutoare sau cine ar putea solutiona acest lucru, nimeni nu poate sa-mi raspunda. Nu sunt asemenea mijloace nici din bugetul de stat nici din mijloacele speciale ale universitatilor.
In Romania pentru studenti se discuta problema timpului alocat prinzului acestia ar putea sa aiba 2 ore libere pentru alimentare, la noi nu tim, dar nici banii nu au unii. Daca cei care necesita un asemenea ajutor s-ar uni si s-ar adresa la Senat, oricum nu vor reusi spune d-na Svetlana, pentru ca legislatia nu prevede asha ceva, prevede oare legislatia un ulcer castigat la 21 de ani odata cu absolvirea facultatii? La asta nici d-na sef si nici altii nu pot sa raspunda.
Articol oferit de Fratman Eugenia
Mult iubita Universitate !!!
Multi mă întreabă: îti place universitatea unde înveti? sau în general de ce esti de atîtea ani student? Păi să vă spun de ce :
1. Avem profi care nu vin la cursuri, pentru ca profii dau 20% din material, restul singurei. Ei doar îsi i-au banii.
2. La final de semestru te trezesti cu 2, 3 sau 4 restante fiindcă cursul optional se termină cu examen mai serios, ca cel de baza.
3. Anul I face cursuri la grămadă cu anul II. Din motive economice.
4. Vii la examen si constati cu stupoare că s-a pierdut cheia de la sală. Nu-i băi. Vine portarul si sparge usa, de fată cu 100 de studenti.
5. Vii la curs si constati că sala e ocupată. Nu-i nimic. Mergi la portar, i-ai o cheie, te instalezi în sală, faci 30 de minute de curs si vine o tanti ca să-si revendice sala. Te ridici si pleci, te duci din nou la portar, ceri o altă cheie si asa mai departe...
6. Faci un master de traducatori si studiezi matematică superioară, care nici cei care au alcatuit-o nu au cunoscut-o asa de bine ca noi, si nici pîna în prezent nu stiu precis la ce se foloseste ea în viată (ei spun că: ,,viata e mare si cine stie ce o să se întîmple”)
7. La fiecare sfîrsit de semestru ai examene la toate disciplinele, ca mai apoi, la examenul de stat să le repeti din nou ceea ce ai sustinut semestru de semestru (prostie omenească)
8. Te duci la secretariat ca să-ti ridici carnetul de student si legitimatia, si afli cu stupoare că l-ai ridicat deja, fiindcă secretara nu le mai are. Cel mai probabil le-a pierdut.
Și după toate acestea : de ce să nu iubesc învătatul?
Avem nevoie de prieteni???
– Oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic, cumpara lucruri de-a gata, de la negustori. Cum insa nu exista negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.” Se pare ca omul contemporan se lasa condus de iluzii si traieste intr-o lume mult prea grabita pentru a prinde un tren ce se indreapta catre… nicaieri. Prin viata aceasta, uneori prea scurta, “calatorim” singuri sau suntem insotiti de prieteni? Avem nevoie de prieteni si daca da, in ce fel? Daca te ai pe tine, mai ai nevoie de altcineva? Psihologic vorbind prietenia este o forma de manifestare a cunostintei de sine, a capacitatii fiintei umane de a se raporta pe sine la altii. Intr-adevar, omul are nevoie sa se vada pe sine si „din afara”, ca intr-o oglinda, dar nu inselatoare, ci care reflecta corect personalitatea, fara a o denatura, intr-o forma sau alta, sub un aspect sau altul. Se spune ca prietenia cutreiera in ritm de dans pamantul si ne invita pe toti sa ne redesteptam pentru preamarirea fericirii. De-a lungul timpului, filozofii din toata lumea au vorbit in scrierile lor despre prietenie asa cum au perceput-o ei. Aristotel spunea ca prietenia este specific umana, iar Epicur considera ca:„Nimeni nu poate trai fara prieteni, chiar daca stapaneste toate bunurile lumii”. In cadrul tezaurului de gandire si intelepciune care a fost gandirea filozofica a Greciei antice gasim explicit formulata teza potrivit careia prietenia reprezinta un important criteriu de apreciere a valorii sociale a omului. O aflam de la Democrit care spunea ca: ”Nu merita sa traiasca cine nu are macar un singur prieten.” Adica nu ai dreptul la viata daca nimeni n-a recunoscut in tine o valoare sociala, un aliat posibil pe drumul adesea lung si anevoios catre realizarea telurilor vietii. Tot in antichitate a aparut si primul imn al prieteniei. Imn inchinat prieteniei dintre Ahile si Patrocle, eroii Iliadei, din cunoscuta capodopera a lui Homer. Cand Patrocle moare in lupta, ucis de Agamemnon, Ahile il plange sincer, cu o sfisietoare durere. In aceste momente de dramatism interior, adresandu-se mamei sale zeita Thetis el marturiseste ca si-a iubit prietenul ca pe sine insusi. Punctul forte al prieteniei il constitue sinceritatea dintre prieteni si dragostea neconditionata.
Da sau NU Gay - lor ?
Lume draga, vad ca din zi in zi ne apropiem de cultura europeana, si e bine ca aflam lucruri noi, dar nu uitati ca ei au o alta cultara, si putem sa invatam ceva gresit, asa cum au invatat unui din Genderdok. Acest fenomen nu este normal in cultura si religia crestinilor din Moldova. Da chear si in alte religii si culturi normale nu se admite asa ceva.
Multi ma intreba : ce ai tu cu ei, ca si ei sunt oameni dar cu capul bolnav. Pai nu-s bolnavi, dar alintati de ceea ce fac zi de zi si au vrut sa incerce ceva nou si iata na. Cineva incearca droguri, altii incearca sa faca sex in apa, altii sa sara cu parasuta de la 5000 m , dar nu si asta sa incerci ca nu-i normal. Eu stau si ma intreb daca as nimeri intr-o situatie in care : as merge cu copilul meu pe strada (baiat) si in fata noastra merg doi de acestea , tinundu-se de mina si sarutindu-se in buze de parca ar face un barbat si o femeie. Si deodata ma intreaba copilul : tata da de ce acesti doi se pupa? Ce sa-i spun? Ca este normal, ca si el sa incerce? Sau sa-i spun ca e rau, si el sa ma intrebe de ce? Dar eu ce sa-i raspund? Pentru ca copilul intreaba tot timpul.
Vine vara, nu știi ce se poartă?
Anul 2010 sau noul an de criză sa dovedit a fi anul provocărilor în domeniul vestimentar. Pentru a fi în ton cu tendinţele modei ţi- ar trebui un stilist vestimentar, dar cum nu toţi își permit acest lux pe timp de criză, designerii îți pun la dispoziţie o listă cu articolele vestimentare, care trebuie să fie prezente în garderoba ta.
În această vară ca să fii în pas cu tendinţele impuse de modelieri, nu va trebui să faci mari schimbări, ci dimpotrivă să adaugi la colecţia ta de haine încă cîteva rochiţe noi de culori aprinse printre care: roșul- care te scoate în evidență și vei fi ușor remarcată în mulţime; albastru; movul; rozul; verdele- mentă; bej; maro; combinaţia alb- negru.
Se poartă rochiile croite în felul următor: rochii fără umerii; rochii lungi- crăpate provocator; rochii midi- cu un singur umăr; rochii din materie florală; rochii în culori tari- electrizante ; rochii asortate cu curele.
În vogă sunt și gecile din piele sau honoracul cu glugă asortate cu rochii vaporoase, sau o fustă scurtă, designerii ne asigură că cu o asemenea ţinută avem toate șansele de a ieşim în evidenţă.
Boleroul va fi de mare folos în timpul nopţii de vară răcoroase. Te mai poate salva atunci cînd ai o rochie foarte decoltată. Însă atenţie mare cînd îţi cumperi un bolerou, dacă ai siluetă subţire evită pe cît posibil boleroul larg, acesta îţi poate ascunde formele și îți strică aranjamentul.
De asemeni în aceast sezon se poartă pantalonii și fustele cu talie înaltă.
Accesoriile de bază în primăvara- vara anului 2010 sunt: bretele și pălării; sandale cu toc înalt care creeează o impresie de picioare sexy; curele late cu cătăramă mare; genţi megadimensionale; colanţi de nuanţe închise.
De multe ori am auzit și întrebări și afirmaţii de genul: ,, de ce designerii inventează și impun mai multe tendințe pentru doamne decît pentru bărbaţi?” sau afimații de genul: ,, caut la nesfîrșit tendințe pentru bărbaţi, din sezonul de primăvară- vară, sau indiferent de ce anotimp ar fi și oricum nu găsesc nimic”.
Așa stimate doamne, haideți ca în acest articol să propunem niște tendințe pentru sezonul de primăvară- vară, căci tuturor ne plac bărbaţii stilaţi și aranjaţi cu bun gust , nu? :)
Bărbatul din ziua de astăzi este unul simplu, dar pe cît de simplu pe atît de complex. Mereu dorește să fie elegant, rafinat, arătos etc.
Pentru acest sezon bărbaţilor li se pun la dispoziție următoarele tendinţe: costumul de gală poate fi în nuaţă de bej și caramel, încheiat cu un nasture, asortat cu cămașă și eșarfă de culori viu colorate.
Pentru o ţinută de office în acest sezon reprezentanții sexului puternic pot opta pentru o haină de culore negră cu dungi fine albe, o cămașă din ţesătură colorată fin pastelată și asortată cu o cravată îngustă.
Ei bine băieți se poartă nudul. Nu vă rog nu ieșiți dezbrăcați pe stradă, este vorba despre nuanțe de bej, crem, dar se mai poartă și nuanțe de albastru, bleumarin.
Se poartă cămăși din țesătură înflorată cu mînecă scurtă sau puteți alege un tricou combinat cu sacou și vei da impresia de un tip studiat.
În materie de încălţăminte se poartă mocasini din piele întoarsă sau catifea combinat cu o pereche de jeanşi, sau chiar cu o pereche de pantaloni clasici.
Dragi domni și doamne, mai ales doamne iată putem întîlni și bărbaţii care atrag atenție la exteriorul lor și vor sa fie în pas cu tendințele modei .
Femeia la volan –o cale sigură spre emancipare?!
Folosirea în practică a cunoştinţelor actuale, esenţiale, referitoare la sănătate este considerată de mulţi ca fiind “treabă de femeie”. Dar femeile au deja prea multe treburi de care se ocupă: gătesc mîncare pentru toată familia, fac curăţenie, spală, îi îngrijesc pe cei bătrîni, aduc copii pe lume. Dacă locuiesc la ţară sunt cele care fac munca în cîmp, tot ele sunt cele care comercializează aceste produse alimentare la piaţă, hrănesc animalele sau dacă trăiesc la oraş merg la serviciu, la piaţă. Femeia poartă mai multe poveri.
Conducerea automobilului –
muncă de femeie ?
Dar gata! Femeia s-a săturat să mai fie casnică, ea vrea să fie şefa unui bărbat, să nu mai depindă financiar de el şi chiar să poată conduce sigură un automobil. Şi desigur pentru a-şi atinge scopul femeia apelează la diferite metode. Unii bărbaţi consideră că singura calitate absolut necesară unei femei pentru a-şi vedea visele împlinite este… aceea de-a arăta bine. Nu e nevoie să fie nici prea deşteaptă, nici prea emancipată sau să aibă idei inovatoare. Nu are nevoie nici de talentul oratoric al lui Hitler sau de viclenia lui Stalin. Să fie oare adevărat?
Dar, totuşi în ultima perioadă, au început să apară şi pe plaiurile noastre celebrele “femei emancipate” care muncesc cît zece şi sunt mîndre să afirme că nu le întreţine nimeni. Acest tip de femie a apărut, în primul rînd, datorită faptului că este imposibil ca toate femeile să aibă bărbaţi de succes. Lipsa unor calităţi fizice deosebite, lipsa unei atitudini de divă o poate face pe o femeie să încerce de a reuşi pe cont propriu. În ultimul timp observi tot mai des că femeile vor să înveţe a şofa, pentru a putea să meargă singură la serviciu, nu numaidecît însoţită de prieten sau soţ. Însă sunt capabile femeile să se descurce singure la volan ?
Mit năruit: Femeile sunt mai bune şoferiţe ca bărbaţii ?
Un studiu german relevă faptul că femeile sunt mai bune la volan decît bărbaţii. Conform studiului, şoferii bărbaţi provoacă de 3,5 ori mai multe accidente decît femeile aflate la volan. Stilul masculin de a conduce este unul agresiv, cu neglijarea acordării priorităţii şi depăşirea limitărilor de viteză, în timp ce femeile sunt defensive la volan, nu apreciază bine distanţele mai ales în depăşire.
Cu toate că studiul a demonstrat că femeile sunt prudente la volan Igor Gherciu, şeful Poliţiei Rutiere din Hînceşti spune că există tendinţa ca femeile în ultimul timp să fie prezente la volan. „Totuşi, nu se produc prea multe accidente în care să fie implicate femeile, deoarece nu sunt chiar atît de multe”.
Potrivit spuselor lui Mihai Romaniuc, directorul filialei Şcolii Auto a Ministerului Apărării, în anul 2007 au absolvit 127 de femei, comparativ cu anul 2006 cînd au obţinut permise de conducere 114 de femei, doamnele solicitînd în special categoria B. Ion Prepeliţă preşedintele filialei Hînceşti a Uniunii Conducătorilor ne-a declarat că în anul 2007 au absolvit 101 de fete, comparativ cu 2006 cînd au absolvit 97 de femei. Deci, observăm că numărul femeilor care solicită permisul de conducere este în creştere.
„ Femeile sunt mult mai prudente la volan decît bărbaţii. Ceea ce nu poate decît să-i înfurie pe barbaţii care se grăbesc mereu. Ştiu că femeile sunt mai bune decît bărbaţii în ale şoferiei! Mă enervează foarte tare acei care conduc ca nişte maniaci, nu respectă regulile de circulaţie, nu cedează trecerea la pietoni. Cum spune şi bancul o femeie cedează trecerea oricărui pieton, majoritatea bărbaţilor, însă, cedează trecerea doar în trei cazuri: dacă sunt obligaţi de culoarea semaforului, dacă e un poliţist în preajmă sau dacă trece o femeie frumoasă, cu picioare lungi şi fusta de-o palma. Fiecare cu priorităţile lui!” spune Mariana Botezatu, 21 ani, şoferiţă.
Nicolae Pojoga, 50 ani, şofer: « Da! Există în ultima perioadă tendinţa ca fetele să înveţe a conduce un automobil, ceea ce apreciez mult la o femeie. Aş putea să afirm că femeia este atentă la volan: uneori ele respectă regulile de circulaţie mai bine decît noi bărbaţii. Nu ştiu de ce, dar mi-e frică să merg alături de o femeie cînd ea este la volan, sunt într-un stres! Totuşi, trebuie de menţionat că femeile memorizează mai greu operaţiunile pe care trebuie să le execute în timpul şofatului. Însă cu timpul femeia le va face poate mai bine decît bărbatul».
Copii lasa-ti in voia sortii...
Vine , vine vara !!!
Anul acesta se asteapta sa fie cald, si chiar foarte cald, si o sa dorim sa ne ducem undeva la scaldat. Si vreau sa va intreb: va place riscul sa va loviti de o sticla de bere sau sa te tai la picoare cu o conserva de" sprote "?
Bătrîni fără viitor
Bucuroşi sărmanii cînd primesc pensia încep să calculeze cum să îşi întindă nevoiile o luna întreagă.
Matuşa Sofia primeste pensia de 10 ani şi recunoaşte că nu cheltuie bani pentru marunţişuri, dar tot nu îi ajunge pentru a se întreţine..Poarta ogrăzii bătută de vînt şi ploaie se corjeşte de vopsea şi apare treptat rugina. În curte lîngă gard stă un braţ de vreascuri uscate ca şi corjile de pîine de pe masa bătrinii. Ea a muncit o viaţă în colhoz. La moment copiii ei sînt plecaţi la muncă peste hotare şi acum cînd a ajuns la bătrîneţe a rămas singură, deoarece soţul i-a murit,stă în odaia mica şi oftează.
“Trăiesc în neajunsuri” pensia mea s-a mărit în comparaţie cu anii trecuţi, dar oricum nu ne ajunge, deoarece o dată cu ea au crescut preţurile la faina de grîu, porumb, floarea soarelui.
Batrîna se chinuie să aprindă focul şi mă roagă să îi dau ziarele de pe masa pentru a îl aprinde. În unul din ziare scrie negru pe alb, cu litere mari o hotărîre de guvern unde şeful statului susţine că este de datoria statului de a proteja persoanele de vîrsta a 3-a.
“Trebuie să aplicăm unele mecanisme de majorare a pensiilor care ar permite apropierea treptată a pensiilor minime la nivelulu minimului de existenţă.
Citesc un aliniat din articol şi mă gîndesc în sinea mea oare ce se întîmplă la noi în societate.
Tot o data pentru unele categorii de angajaţi, deputaţi, judecatori condiţiile stabilirii pensiilor diferă de cele ale altor cetăţeni. Ca urmare pensia sefului statului constituie 7500 lei, a deputaţilor 4300 lei, profesorilor 350 lei, agricultorilor 360 lei.
Dacă fac un calcul matematic atunci constat că pensia sefului statului e mai mare de 21 de ori decît a cea a unui agricultor.
Matuşa Sofia mă îndeamnă să îi dau ziarul pentru a aprinde focul mai repede.
”Lasă gazeta că tot una nu spune drept .” Matuşa prăjeşte două ouă şi mi le pune pe masă să le manînc. Rupe corjile de pîine şi le împarte cu mine urîndu-mi poftă bună. Pe o masuţă un televizor color care treptat şi-a pierdut culorile. Pe ecran o echipă de turişti, oameni de vîrsta a 3 în Germania vizitează piramida din Egipt.
Ea sarmana oftează cum traieşte lumea… manîncă şi plînge, mănîncă.
Silvia POJOGA
Steagururile de pretutindeni în bernă
În dimineața zilei de 13 aprilie la toate bisericile din Republica Moldova au răsunat un danget de clopot, în memoria victimelor ce au decedat în urma catastrofei de la Smolensk.
Conform unei decizii adoptate de către Guvernul Republicii Moldova, 13 aprilie a fost declarată zi de doliu național.
Astăzi la majoritatea instituțiilor printre care : guvern, Banca Națională ministere, licee, colegii, universități, policlinici au fost coborîte în bernă steagurile și s-a ținut un minut de reculegere în memoria persoanelor decedate în accidentul aviatic din Smolensk.
În această zi de doliu s-au evitat toate manifestările cu caracter distractiv și au fost programate pentru o altă zi.
Reamintesc că în urma acestui dezastru , au decedat 96 de demnitari ai statului polonez , printre care preșendintele Lech Kaczynski și șoția acestuia Maria.
Viata de la sat
Tradiția de Paștele Blajinilor...
La o săptămînă după Sfintele Paști, vine rîndul ca în zilele de duminică și luni să sărbătorim Paștile Blajinilor sau Paștile morților, după cum se mai spune în unele regiuni.
Numele sărbătorii își are rădăcinile în limba slavonă și înseamnă ,, fericit”, denumirea fiind atribuită morților.
În această zi mare se pomenesc persoanele dragi plecate de printre noi, și anume: se merge la biserică, la Sfînta Liturghie pentru a face o rugăciune pentru cei plecați în lumea celor drepți, după care se merge la mormintele lor unde se pun daruri binecuvintate de preot, (milostenie din colivă), se aprind lumînări, tămîie, li se cântă și lor imnul de biruință asupra morții ,, Hristos a Înviat” , se face milostenie împărțindu-se în special celor săraci, pomeni; pască, ouă roșii, - simbolurile pascale, intru amintirea celor răposați. Aceasta zi e un prilej de bucurie sufletească, pentru Învierea Lui Hristos, care a biruit moartea, călcând iadul cel pierzător și dăruindu-le celor drepți viață veșnică intru El. „Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le.
La fel despre Biserica
1. Postul si impartasania
Poate devenim mai pacatosi, dar poate si mai curati? de ce spun asta? Deoarece din ce in ce mai multi oameni care ma inconjoara, despre care aflu de la cei ce ma inconjoara - tin postul! Si nu o fac asa ca mine (rusine sa imi fie) numai o saptamina, dar intreg postul mare. Tot respectul fata de ei!
Cu parere de rau nu am puteri, poate nu ma iubeste indeajuns Dumnezeu, ori poate am prea multe pacate si nu pot sa le duc pe toate:)
Cel mai frumos de fapt mi se pare impartasania!
Din anul 2 de facultate - in fiecare primavara sunt la biserica pentru a mai scapa de o parte din pacate (chiar le fac) . deaceea pot zice ca - daca 7 ani in urma biserica era mai mult de jumatate plina - atunci acum este arhiplina!!!
E placut sa constatez acest lucru! Foarte placut!
De fiecare data cand merg e soare, e placut, e frumos, e mai dulce sufletul tau!
Merg la Biserica Sf. Dumitru, din Chisinau, si o socot ca de suflet pentru mine. Imi place sa vad ca oamenii care au avut puterea si bunavoirea sa o ajute financiar - au facut sa devina o biserica foarte frumoasa. Dar si parintele Pavel e un gospodar!
2. Pastele- nu pot sa il vad altfel decat in sanul familiei, cu toate traditiile sale (din popor si de familie)
3. Pastele blajinilor- pe scurt ar fi - o noua sansa de ati aminti de oamenii care te-au iubit!! Si care te iubesc si apara de acolo de Sus!
Hristos a inviat!
Obiceiurile de pasti si prostiile omenesti. . .
Din an in an tot mai putin vin la biserica de paste, de craciun sau zi de zi.
Eu nu sunt un nimic ca sa-i pot judeca, dar totusi astept parerile voastre.
Hristos a inviat, si aveti grija de aceea ce faceti, pentru ca din zi in zi suntem mai pacatosi si mai pacatosi.
Ziua Internatională a Rromilor
Conform deciziei congresului de la Londra, începînd din 8 aprilie 1971, se sărbătoreste Ziua Internatională a Rromilor de pretutindeni. În cadrul aceluiasi congres a fost adoptat si drapelul oficial precum si simbolul etniei rome- o roată cu spite.Verdele din partea de jos a steagului simbolizează cîmpurile înverzite, albastrul din jumatatea de sus -cerul senin, iar roata plasată în centru- soarta si succesiunea vietii, dar si relatia cu spatiul originar al Indiei. Tot atunci a fost adoptat si imnul national al rromilor, cântecul ,,Gelem, gelem” interpretat de către actrita Olivera Vuco, într-un film de origine iugoslavă „Am întâlnit si tigani fericiti”, datat din 1967.
An de an, rromii se pregătesc pentru a-si serba ziua, îmbrăcându-se în straie de sărbatoare: costume nationale, fuste voluminoase, dar cel mai important detaliu fiind, salbile de galbeni de la gîtul fetelor.
Marcînd acest eveniment publicul are posibilitatea de a cunoaste istoria rromilor, traditiile acestora, cum ar fi: ghicitul în cărti, muzica lăutărească ce-i caracterizează în totalitate, si desigur dansurile pline de voie bună.
Potrivit statisticilor oficiale se arată că în Republica Moldova sunt aproximativ 250 de mii de rromi.
Autor: Frumuzachi Diana - USM, Facultatea Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, USM, Facultatea Arte Frumoase
Ce sau cine este viata?
Toti se intreaba ce este viata? dar eu ma mai intreb cine este viata. Si dupa o perioada de meditatie pot spune cine este ea.
Viata este o CURVA. Si de ce spun asta, pai o sa aflati mai jos.
Viata este o curva care are mai multe fetite care ii seamana mamei sale adica viata.
- Sa incep cu sanatatea: Ea daca nu o asculti si ai grija de ea te lasa bolnav.
- Dragostea - uneori cit de mult nu ai investi in ea : sinceritate suflet si atentie tot se gaseste ceva sau cineva care ti-o ea.
- Bucuria - de ce ea uneori nu este atunci cind este nevoie? si de ce nu se impaca cu sora ei tristetea care si ea este o curva ca mama ei si tot timpul vine atunci cind nu trebuie?
- Mintea - dar ea nu cu toti se impaca, si e sgircita pe linga toate acestea.
- Bogatia - ea cred ca ii seamana cel mai mult mamei sale, ca se impaca nu cu toti si uneori din cauza ei apar probleme de care iti iesi din minti.
- Dar si sora ei saracia nu ramine in urma: ea se impaca cu toti, dar va intreb pe voi : ea va trebuie?
- Dorinta - oare nu ele ne pun in pericol? oare nu ele ne mint si ademenesc in probleme sau ne duc spre bine?
- Speranta - ia tot e curva, te inseala intruna dar totusi continui sa crezi in ia
- Dar cea mai mare curva cred ca este inselarea. De ce ea nu se poate tine departe de cei care se iubesc?
Astept replici fata de acest articol si v-as ruga ca comentariile sa fie ale voastre si adevarate. Vreau sa stiu ce gindeste lumea fata de ceea ce e scris mai sus.