Toata lumea vorbeste despre prieteni si prietenii, dar ma intreb citi oare inteleg cu adevarat ce inseamna sa fi prieten? Ce valoare mai are prietenia azi,.. in secolul vitezei? Traim intr-o lume superficiala, intr-o lume in care multi se gindesc la partea materiala si tot mai putini mai cred in adevaratele valori. Acele valori ce nu se pierd in noaptea trecutului. ,,Nu cunoasem decit ceea ce imblanzim". – Spunea Antoine de Saint-Exupery
– Oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic, cumpara lucruri de-a gata, de la negustori. Cum insa nu exista negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.” Se pare ca omul contemporan se lasa condus de iluzii si traieste intr-o lume mult prea grabita pentru a prinde un tren ce se indreapta catre… nicaieri. Prin viata aceasta, uneori prea scurta, “calatorim” singuri sau suntem insotiti de prieteni? Avem nevoie de prieteni si daca da, in ce fel? Daca te ai pe tine, mai ai nevoie de altcineva? Psihologic vorbind prietenia este o forma de manifestare a cunostintei de sine, a capacitatii fiintei umane de a se raporta pe sine la altii. Intr-adevar, omul are nevoie sa se vada pe sine si „din afara”, ca intr-o oglinda, dar nu inselatoare, ci care reflecta corect personalitatea, fara a o denatura, intr-o forma sau alta, sub un aspect sau altul. Se spune ca prietenia cutreiera in ritm de dans pamantul si ne invita pe toti sa ne redesteptam pentru preamarirea fericirii. De-a lungul timpului, filozofii din toata lumea au vorbit in scrierile lor despre prietenie asa cum au perceput-o ei. Aristotel spunea ca prietenia este specific umana, iar Epicur considera ca:„Nimeni nu poate trai fara prieteni, chiar daca stapaneste toate bunurile lumii”. In cadrul tezaurului de gandire si intelepciune care a fost gandirea filozofica a Greciei antice gasim explicit formulata teza potrivit careia prietenia reprezinta un important criteriu de apreciere a valorii sociale a omului. O aflam de la Democrit care spunea ca: ”Nu merita sa traiasca cine nu are macar un singur prieten.” Adica nu ai dreptul la viata daca nimeni n-a recunoscut in tine o valoare sociala, un aliat posibil pe drumul adesea lung si anevoios catre realizarea telurilor vietii. Tot in antichitate a aparut si primul imn al prieteniei. Imn inchinat prieteniei dintre Ahile si Patrocle, eroii Iliadei, din cunoscuta capodopera a lui Homer. Cand Patrocle moare in lupta, ucis de Agamemnon, Ahile il plange sincer, cu o sfisietoare durere. In aceste momente de dramatism interior, adresandu-se mamei sale zeita Thetis el marturiseste ca si-a iubit prietenul ca pe sine insusi. Punctul forte al prieteniei il constitue sinceritatea dintre prieteni si dragostea neconditionata.
Prietenia adevarata, se bazeaza pe incredere reciproca si spirit de sacrificiu, se caracterizeaza printr-o puternica incarcatura morala de cinste, devotament, respectarea cuvantului dat ceea ce o face sa fie nu numai generatoare de fapte marete, ci si de un optimism reconfortant, luminos, specific uman. O prietenie se zice ca este cel mai frumos sentiment uman caci se revarsa asupra cuiva care nu este in nici o relatie familiala sau genetica cu celalalt.
– Oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic, cumpara lucruri de-a gata, de la negustori. Cum insa nu exista negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.” Se pare ca omul contemporan se lasa condus de iluzii si traieste intr-o lume mult prea grabita pentru a prinde un tren ce se indreapta catre… nicaieri. Prin viata aceasta, uneori prea scurta, “calatorim” singuri sau suntem insotiti de prieteni? Avem nevoie de prieteni si daca da, in ce fel? Daca te ai pe tine, mai ai nevoie de altcineva? Psihologic vorbind prietenia este o forma de manifestare a cunostintei de sine, a capacitatii fiintei umane de a se raporta pe sine la altii. Intr-adevar, omul are nevoie sa se vada pe sine si „din afara”, ca intr-o oglinda, dar nu inselatoare, ci care reflecta corect personalitatea, fara a o denatura, intr-o forma sau alta, sub un aspect sau altul. Se spune ca prietenia cutreiera in ritm de dans pamantul si ne invita pe toti sa ne redesteptam pentru preamarirea fericirii. De-a lungul timpului, filozofii din toata lumea au vorbit in scrierile lor despre prietenie asa cum au perceput-o ei. Aristotel spunea ca prietenia este specific umana, iar Epicur considera ca:„Nimeni nu poate trai fara prieteni, chiar daca stapaneste toate bunurile lumii”. In cadrul tezaurului de gandire si intelepciune care a fost gandirea filozofica a Greciei antice gasim explicit formulata teza potrivit careia prietenia reprezinta un important criteriu de apreciere a valorii sociale a omului. O aflam de la Democrit care spunea ca: ”Nu merita sa traiasca cine nu are macar un singur prieten.” Adica nu ai dreptul la viata daca nimeni n-a recunoscut in tine o valoare sociala, un aliat posibil pe drumul adesea lung si anevoios catre realizarea telurilor vietii. Tot in antichitate a aparut si primul imn al prieteniei. Imn inchinat prieteniei dintre Ahile si Patrocle, eroii Iliadei, din cunoscuta capodopera a lui Homer. Cand Patrocle moare in lupta, ucis de Agamemnon, Ahile il plange sincer, cu o sfisietoare durere. In aceste momente de dramatism interior, adresandu-se mamei sale zeita Thetis el marturiseste ca si-a iubit prietenul ca pe sine insusi. Punctul forte al prieteniei il constitue sinceritatea dintre prieteni si dragostea neconditionata.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu